Wednesday, March 30, 2011

"Repar făcăleţul bărbatului şi oala spartă a femeii"

"Repar făcăleţul bărbatului şi oala spartă a femeii"
Îmbină medicina clasică cu puterea ierburilor, a apei termale şi cu "decriptarea" trăsăturilor feţei.

Autor: CARMEN PREOTESOIU 30 martie 2011 – 13:43 articol preluat de pe site-ul Jurnalul National

http://www.jurnalul.ro/special/reportaje/repar-facaletul-barbatului-si-oala-sparta-a-femeii-573486.html

"Bună ziua! Eşti căsătorită? Ai copii? Nu? Vino la mine şi se rezolvă!", mi-a spus scurt şi la obiect. Prima conversaţie. La telefon. Întâlnirea ce avea să ur­meze m-a adus faţă în faţă cu un bărbat înalt, uscăţiv, cu vorba iute şi privirea iscoditoare. Nu se aşază la birou înainte de a îmbrăca halatul alb, cu ecuson, pe care scrie mărunt Dr Alexandru Pîrvu.

Nu e om din co­muna Bârla, jud. Argeş, care să nu îl cunoască. Iar cei care vin de peste tot din ţară, ba şi din Franţa, Austria, Spania, Israel au auzit de tehnica doc­torului încă de pe timpul lui Ceau­şescu, când "aşteptai şi trei zile pentru a intra la el, aşa de mulţi oameni erau la uşa lui", după cum îşi amin­teşte primarul comunei, Ion Neacşu. Au trecut vremurile când bolnavii veneau buluc în staţiunea Bădeşti, lo­cul în care doctorul vindecă oa­me­nii de mai bine de 40 de ani. Acum, în staţiune mai func­ţio­nea­ză un singur pavilion, reco­n­di­ţionat de un investitor local, care a şi preluat staţiunea prin concesiune de la Primărie.

"Apele termale sunt o comoară. Sunt nişte ape de sondă, cu 55 de grade la sursă, clorosodice concentrate, bromurate, iodurate, sulfuroase. Aplicăm două principii în terapia de bază: aceste ape şi clima excitantă, con­tinentală, cu veri foarte căl­du­roa­se şi ierni friguroase. Vine pacientul, îi dau procedurile, tratamentul, sta­bilim diagnosticul de bază şi re­zol­văm problema", spune doctorul Pîr­vu. După care începe să enumere afec­ţiunile pe care le tratează: "Reu­ma­tisme cronice degenerative, poliartrite reumatoide, spondilite, rahitism congenital precoce, psoriazis, enu­re­zis, de la 2 ani şi jumătate vin şi co­piii".

A salvat bărbatul mulţi oameni de la tot felul de boli care le scurtau viaţa, dar recordul îl deţine printre cuplurile care nu aveau copii. "Repar făcăleţul bărbatului şi oala spartă a fe­meii. Un tratament durează, în medie, zece zile. Să nu treacă 18 zile de când femeii i-a venit ciclul, îi internăm pe amândoi, îi tratăm noada bărbatului, îi întărim sămânţa, îi tratăm oala femeii, dacă are anexită, dacă are leu­co­ree, trompele înfundate. Copii fă­cuţi cu tratament am şi în Australia. Unii au făcut şi însămânţare artificială şi tot nu au reuşit. Dar cu apa asta termală, cu irigaţii, cu anumite di­luţii, au putut să îşi ţină propriii co­pii în braţe", spune doctorul şi surâde satisfăcut printre dinţi.

Treaba însă nu e atât de simplă precum pare: după ce îşi priveşte toţi pacienţii, iar unora le spune de câte ori au fost căsătoriţi sau de ce boală suferă, fără ca măcar să-i fi văzut vreodată în viaţa lui, îi pof­teşte pe rând în cabinetul său, îi con­sultă pe fiecare şi le dă un set de analize pe care trebuie să le facă.

La a doua întâlnire, dacă vrei să ai copii, musai trebuie să te prezinţi cu ambii pă­rinţi sau cu fotografia lor dacă ei au decedat. "Mă uit la chipurile lor şi îmi dau seama de ce boli au suferit, boli care ar putea exista şi la copiii lor. Cum am învăţat? De-a lungul timpului, am început să mă pricep atât de bine să asociez boala cu anumite trăsături pe care le regăseam la pacienţi, că acum mi-e foarte uşor. Mă uit la chip, la riduri, la albul ochilor, la piele", povesteşte doctorul. Şi ne mai dezvăluie câte un secret: "Mulţi doctori cer pacienţilor să facă analizele pe care le cer şi eu, puţini însă ştiu să citească rezultatul corect şi să afle adevărata cauză a bolii".

Doctorul Pîrvu nu stă pe gânduri o clipă. Mă priveşte şi începe să-mi înşire problemele medicale. Fără greşeală. Uimirea de pe chipul meu îl face să zâmbească şi să spună repede care este zicala după care se ghi­dea­ză: "Dacă vrei să fii puternic ca boul, mănâncă ce mănâncă boul, nu-l mânca pe bou". Altfel spus, în viziu­nea doctorului, trebuie urmărite câ­te­va reguli de bază, un fel de Bi­blie a pa­cientului: "Să meargă pe jos între 1 şi 3 km zilnic, să facă treaba mare seara, şi nu dimineaţa, pentru a trăi, în medie, cu şase ani mai mult. Si­tua­ţia se poate regla dacă iei Dulcolax", precizează doctorul, după care îşi continuă lista: "Dacă bărbatul are peste 50 de ani, să poarte un chimir din piele, pentru că muşchii tari luptă cu cei slabi, iar brâul ajută. Dacă este tare în şiră, este bun la pat, dacă a făcut pipi în pat şi după vârsta de 5 ani, este slab la pat. Să poarte alb pe timpul verii. 97% din energia termică solară intră în căpăţână, şi dacă ai vasele îngroşate sau tensiune, ele pot crăpa. După o anumită vârstă, să facă un examen oftalmologic o dată la doi ani, pentru că aşa cum sunt vasele ochiului, aşa sunt şi ale creierului, şi să facă şase analize ale sângelui o dată pe an".

Pe nea Ion l-a citit din prima, încă de pe scările policlinicii. A mai avut în­­că o nevastă, nu vede bine cu ochiul stâng şi a suferit de gălbinare. Secretul celor ştiute nu vrea să ni-l dezvăluie, însă ne dă totuşi un pont: "De o afecţiune mi-am dat seama după călcătura piciorului, că pe stângul apasă cu mai multă putere".

Bărbatul este din altă comună şi a venit pentru prima oară la doctorul Pîrvu în cabinet. Se conformează şi face tot ce îi spune medicul, ridică mâinile în faţă, apoi se aşază într-o parte, se urcă pe cântar şi diagnosticarea-i gata, cu un ultim amendament: "Să nu mai faci pipi din picioare, ci de pe scăunel, ca să nu mai rămână otravă în vezică. Mai ai de trăit, dar fără alcool. Tratamentul este pentru subţierea sângelui, eu nu prea dau analgezice. Durerea va dispărea când sângele va fi subţiat", explică mai mult pentru noi doctorul.

Dudu Valeria însă îl cunoaşte pe doctor de mai bine de 50 de ani. Are 73 de ani şi de când îl vizitează pe vra­ciul comunei nu s-a mai văitat de alte boli decât de osteoporoză. An de an a avut grijă să vină la băile "miraculoase", chiar dacă stă la mai bine de 200 km distanţă. "Prima dată l-am întâlnit la Curtea de Argeş, că acolo muncea. Am fost cu sora mea, care avea un copil bolnav, nu putea să îşi ţină capul pe umeri. I-a zis ca de trei ori pe zi să bea ceai din cozi de cireşe, cu salcie şi cu încă o plantă, vreme de trei ani de zile să nu-i atingă gura cu apă şi se va face bine. Acum e ditamai omul, are 53 de ani."

Tanti Sevastiţa are 76 de ani. "Tu ai să-i îngropi pe toţi, i-a spus medicul, şi gura parcă i-a fost aurită. Sora ei a murit într-un accident de maşină, bărbată-su i s-a prăpădit şi el. A rămas cu fata luată de suflet, înainte ca Dumnezeu să-i dăruiască trei copii. "I-am spus doctorului că nu pot să fac copii. Mi-a zis că seara să mă duc să mă bag în bazinul de unde se fora, că acolo e apă termală, benefică, ce vindecă multe boli. Aşa a fost. Pe atunci nu se făcuse staţiunea. Curând am rămas grea şi apoi nu mă mai puteam opri din turnat copii", chicoteşte bătrâna, asemenea unei fetişcane.

"Prin anii ’70, mi-au venit câţiva sondori care aveau genunchii umflaţi, umărul blocat şi scăpau de dureri de-ndată ce intrau în huba de ţiţei. Atunci am început să facem teste, să tri­mitem mostre de apă şi să aflăm proprietăţile curative ale apei. Am pornit de la o baracă a Petromului, am pus şase căzi şi două bazine, cu 82.000 de lei daţi de Primărie şi cu muncă voluntară", îşi aminteşte doctorul.

"Pe mine nu mă interesează ce intră în stomac, ci ce intră în sânge. Aşa îmi tratez pacienţii. La mine este o simbioză între ce am învăţat pe băncile facultăţii, între ce am citit eu şi ce m-a învăţat bunica mea, care a fost o autodidactă. Cunoştea toate plantele, era un fel de moaşă a co­mu­nei, un vraci. Se întâmpla să mear­gă la un mort, să-l vadă şi să spu­nă clar cauza morţii lui. Eu am băgat la cap. Tot de la ea ştiu că până la 23 de ani nu tre’ să bei alcool. El omoară neuronii. Până la 15 ani nu trebuie să mănânci cartofi prăjiţi. Ajungi să faci cancer mai târziu. Prima bere am băut-o la 35 de ani. Memoria trebuie cul­tivată format. Orice medicament are valoare dacă a fost aplicat în tera­peu­tică 15 ani. În comună, din 13 oa­meni care aveau dinţi din metal puşi, 9 au murit trăsniţi. Le-am spus să se ferească de foc, de trăsnete, de ploaie. Au metal în gură, serii diferite, apare reacţia dintre două metale, efectul de pilă, vine curentul în gură şi iese prin mână sau alte părţi ale corpului şi aşa mor. De asemenea, nu trebuie să folo­sească oţetul, sarea de lămâie creşte riscul de cancer în gât, să se ferească de foc. Toată lucrarea trebuie făcută din acelaşi material. Pe toate le ştia bunica mea. Oamenii nu le aplică din motive economice şi uite aşa ne scurtăm viaţa", ne explică medicul, care mărturiseşte că fumează de la 11 ani şi jumătate, fără să sufere de vreo boală a plămânului. Secretul: "Nu fumez pe stomacul gol, nu termin niciodată ţigara şi mai mereu le primesc şi nu le cumpăr".

Fie ora 2:00 dimineaţa, pentru doctorul Pîrvu nu contează. De fie­ca­re dată când la poartă îi vine un om disperat "trebuie să te gândeşti aşa: aminteşte-ţi că şi tu, doctor, eşti muritor şi că oricând poţi să păţeşti ceva", spune el. "Reuşita tratamentului depinde de mulţi factori. Unul dintre ei, foarte important, este dacă omul mai are drag de viaţă. Au venit la mine oameni care mi-au spus că nu mai au nimic, nici copii, nici soţ, nici soţie. «Pentru ce să mai trăiesc?», m-au întrebat ei. Încep atunci şi fac şi psihoterapie, le întăresc moralul şi de fiecare dată le răspund: «Nu dezarmaţi, oameni buni, mereu îl veţi avea pe Dumnezeu!»"

Pe linia de plutire
Băile termale din localitatea Bârla s-au înfiinţat în 1972. Petrom s-a privatizat însă, iar din cauză că forajul se face la o adâncime de 2.700 de metri, soarta staţiunii e incertă. "După ce a fost furată, staţiunea a fost dată în grija Primăriei. Noi am concesionat-o pe 20 ani, 20% din profit revenind Primăriei. Este însă foarte greu să investeşti, pentru că nu ştii dacă nu cumva cei de la OMV închid pompa ca fiind nerentabilă", spune primarul comunei, Ion Neacşu. Ion Ţundrea, administratorul staţiunii, ne arată camerele dotate cu câte patru paturi şi un televizor color. Cele două bazine au fost refăcute, ţevile au fost schimbate, camerele zugrăvite, aparatura pentru fizioterapie schimbată cu una performantă. Capacitatea staţiunii este de 62 de locuri. Pacienţii internaţi pot mânca trei mese la cantină. Totul este contra cost. O consultaţie la doctorul Pîrvu costă 25 de lei. Fiecărui pacient îi taie chitanţă. Deşi este pensionar de mai bine de 15 ani, doctorul Pîrvu continuă să vină zi de zi la staţiune, să consulte oamenii, căci spune el cu tărie: "Dacă eu o să mor, sunt convins că va muri şi staţiunea". Doctorul Pîrvu este singurul medic al staţiunii.

am descoperit Maxwell - sounds nice

Wednesday, March 23, 2011

Why didn't Romania see you? ....

buna intrebare...


oare cati oameni ca el mai sunt care se risipesc pentru ca Romania are alte preocupari.

Wednesday, March 16, 2011

?! multi prosti in lumea asta

Un exemplu este si prostul pe care l-a vanat tipa din imagine. Adica sa dai 900USD ca sa ce? sa ai primul un cacat de aparat care in 2 ani o sa fie bun de aruncat?! Oricum e destul de scump... De ce am impresia ca sunt multi cretini in categoria asta? Ba pun pariu ca sunt altii mai cretini care se imprumuta de bani si isi cumpara toate cacaturile astea doar pentru a se da mari cocalari. E trist cat de prosti, egoisti, snobi, orgoliosi si lipsiti de rationament sunt unii oamenii.
Ma gandesc ce valoarea au cei care primesc un Ipad cadou inainte de lansare - aia au valoarea - nu prostul care isi cumpara locul.



Nu am nici o problema cu ce face fiecare om cu banii lui - dar totusi cand vezi atata egoism ce mai poti zice?
Stiu ca mecanismul asta prin care compania isi vinde produsele este de admirat din punct de vedere profesional, technic si asa mai departe dar mi se pare ca ne transformam intr-o generatie care isi pierde scara de valori. Adica un exemplu banal:
cum iti sta unui manelist burdihanos, cu tricou alb mulat si jegos, cu un mercedes pe care scrie cu litere de platic AMG si care are motor de 3000cmc pe gas, cu un Iphone in mana de la care se aud manele sunand?
Ce valoare mai are Mercedesul, Iphone-ul sau aurul de la gat?
Stiu ca multi ma judeca pentru cum gandesc zicand ca:"tu vb acum ca nu ai bani de Ipad si altele, dar dupa ce o sa ai bani sa vezi cum o sa fii si tu". Si totusi cred si sper sa nu fiu asa...

Monday, March 14, 2011

Plimbarea din weekend

Aveam chef sa evadez, simteam o presiune mare si avem nevoie de o pauza asa ca am plecat. Directia a fost Germania cu destinatie finala Berlinul.
A fost o excursie scurta si plina de evenimente, unele bune, altele rele.

















O mica sedinta foto- undeva in centrul Berlinui intr-un loc care seamana ca un colt de Vama Veche umplut cu noua generatie de artistiti care au schimbat instrumentele clasice din arta cu aparatul de sudura si tuburile de spray.





Mandria ca sunt roman mi-a fost repede calmata - ROSEMANIANs erau peste tot



Din milioanele de oameni care trec pe aceste poduri de ce tocmai romanii trebuie sa arate ca sunt cei mai needucati?!
Am reusit sa brand-uim si podurile din Berlin - sunt aproape sa accept ca sunt tigan roman



O tigara buna la Berlin...

Monday, March 7, 2011

Friday, March 4, 2011